Timp de trei zile Curtea tinerilor a fost deschisă pentru voi


În acest an, curtea fostei fabrici de țigarete și-a deschis porțile pentru prima dată, într-un eveniment dedicat tinerilor! Cea de-a 29-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe a oferit tinerilor din orașul nostru o ocazie excelentă de a se bucura de festival într-un spațiu mai mare și cu o gamă mai largă de activități.

Spre deosebire de anii precedenți, anul acesta, principalul organizator al Curții de Tineret a fost noul Birou pentru Tineret, înființat în octombrie 2021, în strânsă colaborare cu Forumul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, care abia a împlinit un an de existență. Deși inițiatorul și organizatorul principal al Curții din acest an a fost Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe prin intermediul celor două organizații, un rol inevitabil l-au avut organizațiile active de tineret din oraș. Mulțumim pe această cale Biroului pentru Tineret Turulmadár, Asociației HARIT, Junior Business Club, Asociației Salvatore, Organizației de Tineret Minta, Asociației Liceenilor din județul Covasna, Asociației Pont Ma, și radiourilor de la Liceul Teoretic “Mikes Kelemen” și de la Liceul Economic “Berde Áron” pentru munca lor comună și pentru numeroasele experiențe minunate, fără a uita, bineînțeles, de cei 15 voluntari care și-au îndeplinit neobosit sarcinile.

Curtea Tinerilor, care a inclus în programele sale evenimente deja obișnuite, cum ar fi show-ul de talente Saint George’s Got Talent organizat de Hárit sau Forumul Tinerilor Antreprenori organizat de Junior Business Club, a găzduit, de asemenea, mai multe programe noi, datorită noilor asociații. Acestea din urmă sunt întărite de Forumul Tinerilor din Sfântu Gheorghe și de Biroul pentru Tineret, ca de exemplu cursurile de yoga de dimineață, programele permanente și discuțiile de grup din Cortul Sporturilor, sau conferința despre politica mondială susținută de György Nógrádi, dar și Asociația Salvatore și Biroul de Tineret Turulmadár au oferit programe inovatoare pentru tineri, oferind posibilitatea de a discuta cu personalități cunoscute ale orașului nostru, sau discuţii prin care tinerii s-au putut întâlni între ei.

Deși în acest an Curtea Tinerilor a fost limitată la o parte a curții fostei fabrici, aceasta a fost plină de voci de copii, grupuri de tineri care discutau și muzică. „Chill-zone”, care duminică dimineața a fost dedicată familiilor și experienței de 1 Mai, a fost foarte populară, iar organizatorii speră să continue această tradiție în viitor, așa cum vor face și cu petrecerea colorată care a lansat festivalul anul acesta.

Estimăm că între 29 aprilie și 1 mai, aproximativ 4.000 de tineri au vizitat Curtea Tinerilor, ceea ce cred că este un număr deloc neglijabil având în vedere noutatea spațiului și schimbările din echipa de organizare. La petrecerile de vineri și sâmbătă, peste 1.500 de tineri s-au bucurat de programele oferite de trupele locale și de DJ invitați, ceea ce îmi arată că în Sfântu Gheorghe există tineri dinamici și interesați, pentru care merită să muncești și pentru care merită să organizezi programe. A fost emoționant și înălțător să văd atâtea zâmbete și să constat că, în ciuda atmosferei aprinse, am reușit să ne distrăm împreună într-un mod civilizat. Anul viitor vom construi pe baza experienței de anul acesta, sperăm cu o echipă de organizare deschisă tuturor tinerilor din Sfântu Gheorghe, cu sau fără experiență organizațională, deoarece scopul este de a crea o experiență și un eveniment cu adevărat comunitar.

Vargha Fruzsina,
viceprimar