Curse suplimentare de autobuz spre Arena Sepsi și Stadionul OSK, miercuri seară


Primăria Sfântu Gheorghe anunţă că miercuri seară, între orele 17 și 22, va exista un trafic foarte intens pe strada Lunca Oltului, în drum spre şi în jurul Arena Sepsi și Stadionului OSK, prin urmare cu sprijinul Multi-Trans vor fi adăugate curse suplimentare de autobuz pentru această perioadă.

În acest sens, facem un apel la toți cei care merg la semifinala Cupei României dintre Sepsi OSK și CFR Cluj, sau la spectacolul My Land din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, să folosească pe cât posibil transportul în comun sau, dacă merg cu mașina, să se grupeze mai multe persoane în acelaşi vehicul. Locurile de parcare sunt limitate, așa că nu putem garanta că va fi un loc disponibil pentru toată lumea.

Din păcate, nici clubul Sepsi OSK și nici Primăria nu au putut influenţa ora de programare a meciului de fotbal, așa se face că semifinala Cupei României dintre Sepsi OSK și CFR Cluj  (de la ora 19:00), şi unul dintre cele mai apreciate programe ale Zilelor Sfântu Gheorghe, spectacolul My Land al companiei Recirquel (de la ora 20:00), vor avea loc aproximativ în același timp.

Din acest motiv, pentru a reduce pe cât posibil aglomeraţia, în plus față de cursele existente din oră în oră (autobuzul 5 va pleca de pe strada Berzei spre Arena Sepsi la orele 17:00, 18:00 și 19:00), MultiTrans va introduce încă două curse de autobuz pe traseul 5 la orele 17:30 și 19:15, iar autobuzul numărul 2 pe ruta de la strada Berzei va circula spre Arena Sepsi la orele 17:15, 17:45 și 19:15, astfel că după stația din cartierul Ciucului va merge pe strada Romulus Cioflec spre strada Ciucului și apoi spre strada Lunca Oltului.

Pe această porțiune de drum, polițiștii rutieri vor dirija traficului şi vor acorda prioritate de trecere autobuzelor, astfel încât acestea să poată trece cât mai departe fără a fi blocate. Biletele de autobuz pot fi achiziționate de la casele de bilete sau prin intermediul aplicației 24pay pentru 2 lei sau 4 lei de la şofer în autobuz. Pentru o călătorie mai ușoară, este recomandabil să cumpărați biletele în avans. E bine de ştiut că spectacolul My Land nu va începe până nu ajung la Arena Sepsi ultimele două curse, cele de la ora 19:15. De asemenea, autobuzele vor aştepta călătorii la finalul evenimentului, cu un panou care va indica traseul pe care îl vor urma. Odată ce un autobuz este plin, acesta va pleca pe drumul de întoarcere spre oraș. Dacă este necesar, vor fi puse la dispoziția pasagerilor autobuze suplimentare.

Având în vedere că estimăm o durată de cel puțin o jumătate de oră din centrul oraşului până la Arena Sepsi, atât cu autobuzul cât şi cu mașina, facem un apel la spectatori să ia în calcul acest lucru. Tot pentru reducerea aglomeraţiei, pentru cei care sosesc la spectacolul Recirquel vor fi rezervate 300 de locuri de parcare în faţa Arenei, dar, pentru a separa cele două evenimente, acestea nu se vor deschide decât după ora 19:00, așa că vă rugăm să vă planificați sosirea după această oră, dacă este posibil.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.