Curtea Tinerilor şi concertul formaţiilor locale Made in Sepsi


În premieră, tinerii vor avea locul lor în curtea fostei fabrici de ţigarete, iar formaţiile locale vor concerta împreună pe Scena Principală

Curtea Tinerilor de la Zilele Sfântu Gheorghe va fi amplasată anul acesta în curtea fostei fabrici de ţigarete, iar odată cu aceasta monumentul industrial istoric cumpărat de municipalitate va reintra oficial în viața culturală a orașului, a declarat miercuri viceprimarul Vargha Fruzsina într-o conferință de presă la cafeneaua Zamat, alături de Kolumbán Zenge și Dancs Zsolt, coordonatorii concertului formaţiilor locale Made in Sepsi.

Viceprimarul Vargha Fruzsina a mai spus că au primit multe sugestii cu privire la destinația clădirii, iar intenția lor este de a integra treptat cea mai veche unitate industrială din orașul Sfântu Gheorghe în viața orașului.

În ceea ce priveşte programele de la Curtea Tinerilor, acestea vor fi organizate în jurul a cinci zone diferite din curtea fostei fabrici. Va fi amenajat un cort de conferințe, unde vor fi invitaţi la discuţii tineri antreprenori, artiști sau sportivi locali. Va exista şi zona de scenă, unde mai ales seara vor avea loc concerte, va fi şi o zonă de relaxare, unde în prima parte a zilei vor fi programe de yoga sau sănătate mintală, dar şi un cort sportiv, unde vor putea fi jucate şi practicate sporturi de masă precum fusball, ping-pong, teqball, beerpong, un turneu de jocuri de cărți și de societate. Nu în ultimul rând va exista şi o zonă de alimentaţie publică, unde participanţii vor putea să mănânce şi să se răcorească.

Așa cum este tradiția, vineri la ora 14:00, tinerii vor porni din Piaţa Centrală spre „locul acțiunii” și apoi vor deschide o expoziție a tinerilor fotografi şi avea loc o petrecere a culorilor. În weekendul respectiv vor avea loc şi întâlniri pe nevăzute, o bibliotecă vie, un colț radio școlar și concursul Saint George’s Got Talent, organizat de Asociaţia de tineret Hárit, dar și un forum al tinerilor antreprenori – organizat de Junior Business Club.

Vor avea loc spectacole ale unor trupe locale, jonglerii cu foc în timpul serii, muzica va fi asigurată de mai mulţi DJ locali. Formaţiile locale se mai pot înscrie până pe 10 aprilie pentru a cânta la Curtea Tinerilor, iar detaliile pot fi obţinute de la Biroul pentru Tineret al Primăriei sau de pe pagina de Facebook a curţii.

Programele de la Curtea Tinerilor vor cuprinde duminică, 1 mai, un picnic pentru familii în zona de relaxare, unde vor fi organizate mai multe programe pentru copii.

Concertul comun al formaţiilor locale, pe Scena Principală

Unul dintre coordonatorii concertului Made in Sepsi, Dancs Zsolt, a spus că Sfântu Gheorghe este renumit pentru muzicienii săi, foarte multe formaţii celebre din Bucureşti, Cluj, sau chiar din străinătate având instrumentişti din oraşul nostru.

Din acest motiv, şi pentru că în pandemie artiştii în general au avut foarte mult de suferit din cauza restricţiilor şi anulării concertelor, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe le oferă posibilitatea artiştilor locali să refacă legătura cu publicul.

Astfel, joi, 28 aprilie, de la ora 20, pe Scena Principală vor urca 11 formaţii locale care însumează 76 de muzicieni, programul de 3 ore fiind alcătuit din stiluri diferite, de la etno-pop la jazz şi gospel, sau de la blues la rock. Cele 10 formaţii care vor cânta în cadrul Made in Sepsi sunt: White Betty, Szabadon Eladom, Parallel Lives, Evilági, Moni Acoustique, Snaps & Voces & Slang Gospel Band şi formaţiile de tineret Álljunk meg!, Silent Stories, Taking Back July şi House of Pioneers.

Made in Sepsi va fi o provocare şi din punct de vedere tehnic, pentru că 11 formaţii diferite în aceeaşi seară pe aceeaşi scenă n-au mai cântat niciodată la Zilele Sfântu Gheorghe, dar organizatorii sunt convinşi că evenimentul va fi un succes şi publicul va aprecia concertele.

„Avem valori de care suntem mândri şi dorim să arătăm asta şi publicului larg”, a spus Dancs Zsolt.

Made in Sepsi se va încheia cu toţi cei 76 de muzicieni pe scenă interpretând o melodie împreună.

Printre evenimentele neanunțate până acum ale săptămânii culturale se numără joi, de la ora 17, o expoziție și o prezentare de carte la sediul AFACOV din strada Körösi Csoma Sándor nr. 3 (vizavi de Cinema): vernisaj de pictură Rodica Costache „De la culoare la condei, De la mamă la fiică” şi lansare de carte Alina Ciorici Costache „Dialoguri de suflet”.

Casa Municipală de Bilete (Piața Libertății nr. 1) se deschide în fiecare zi lucrătoare la ora 8:00 și este deschisă de luni până miercuri până la ora 16.00, joi până la ora 17:00 și vineri până la ora 15:00.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.zilelesfantugheorghe.ro.