Concerte Delia și Cargo pe Scena Principală de la Zilele Sfântu Gheorghe


Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat miercuri programul Scenei Principale la ediţia din acest an a evenimentului, dar şi informaţii despre târgul care va fi organizat la sfârşitul lunii aprilie. Astfel, printre artiştii care vor concerta în Piaţa Centrală se numără Delia, unul dintre cei mai populari artişti din showbizul românesc, dar și trupa rock Cargo. În conferinţa de presă care a avut loc la Gado Gourmet Bistro, coordonatorul de programe al evenimentului, Knop Ildikó, și organizatorul târgului, Czimbalmos Kozma Csaba, au oferit mai multe detalii.

„A fost nevoie de mult efort pentru a organiza concerte cu trupe de nivelul evenimentului pentru weekendul festivalului, care include și ziua de 1 mai, deoarece va fi practic primul „weekend de petrecere” adevărat din întreaga Europă”, a spus printre altele Knop Ildikó, care a adăugat: „Credem că am reușit să menținem un echilibru pentru toate categoriile de public, atât în ceea ce priveşte stilurile muzicale, dar şi pentru maghiari și români, cât şi tineri și vârstnici”.

Spre deosebire de anii trecuţi, Scena Principală va „funcționa” timp de cinci zile, de pe 27 aprilie până pe 1 mai.

Miercuri seară, de la ora 20:00, formaţiile Ismerős Arcok (Ungaria), Kor-Zár (Slovacia) și Transylmania (România) vor susține un concert comun.

Joi, trupele locale din Sfântu Gheorghe vor susține un mare concert sub deviza Made in Sepsi.

Vineri și sâmbătă vor avea loc câte trei concerte, de la orele 18:00, 19:30 și 21:30. În deschidere serii de vineri cântă Ego Sum din Târgu Secuiesc, urmată de formaţia rock Cargo din Timișoara. Formaţia maghiară Beatrice, condusă de Feró Nagy, va încheia seara.

Sâmbătă, tinerii se pot dezlănțui: trupa indie-pop-rock 4S Street din Gheorgheni va da tonul, urmată de Blahalouisiana din Ungaria, care cântă beat-rock cu o tentă pop-soul, iar ziua se va încheia cu trupa maghiară de rock alternativ și funky Honeybeast.

Festivalul se va încheia duminică cu una  dintre cele mai mari vedete românești din ultimii ani, Delia, jurată X Factor şi iUmor, cântăreață, dansatoare și compozitoare (19:30), urmată de una dintre cele mai mari trupe rock maghiare din toate timpurile, Edda Művek, care va concerta de la 20:30, înaintea spectacolului pirotehnic de la ora 22:15.

Pe Scena Comunității din Parcul Memorial 1956, spectacolul începe vineri la prânz și alternează la fiecare 15-20 de minute între grupuri de copii de la diferite grădinițe și școli, care interpretează de la recitare la dans popular, de la cântece populare la jocuri pentru copii, de la zumba la dans modern, de la pian, la vioară și chitară acustică, vor cânta în aproape toate ramurile artei interpretative, dar va avea loc și o lansare de album, un concert-lansare de carte şi multe altele.

Curtea Tinerilor va fi organizată anul acesta în premieră în curtea fostei fabrici de ţigarete, unde tinerii vor fi aşteptaţi cu programe şi evenimente speciale.

În ceea ce privește tradiţionalul târg al meşteşugarilor, Czimbalmos Kozma Csaba a declarat că acesta va fi organizat pe strada Gróf Mikó Imre și pe strada 1 Decembrie 1918 între Piaţa Sfântul Gheorghe şi intersecţia cu strada Oltului. Peste 170 de artizani din toată țara au fost acceptați anul acesta la târg din cei peste 200 de comercianţi înscrişi. Noutatea acestui an este că târgul va dura patru zile, urmând să înceapă de joi, 28 aprilie.

Punctele de alimentaţie publică vor fi amplasate pe strada Libertăţii, în faţa Casei cu Arcade, dar şi în parcarea fostului hotel Bodoc, iar în Piaţa Sfântul Gheorghe vor putea fi găsiţi comercianţii de Street Food. Anul acesta, Primăria Sfântu Gheorghe a acordat gratuit spaţiu în târg pentru restaurantele din oraş, pentru a încerca să sprijine comercianţii locali după toate restricţiile din pandemie.

În ceea  ce priveşte săptămâna culturală, la aceasta au mai fost adăugate câteva programe. Unul dintre ele este Atelierul organizat în Piaţa Centrală de Centrul de Artă din Transilvania pentru copiii din clasele I-IV, în fiecare dimineață de marți până vineri, începând cu ora 10.00.

Tot pentru copii – dar şi adulții pot învăța întotdeauna câte ceva – este și producția în limba română „Micul Prinț” a Teatrului pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu, în care nemuritorul personaj al lui Antoine de Saint-Exupéry „călătorește” prin galaxie cu ajutorul unor decoruri ingenioase, proiecții și păpuși speciale, încurajându-ne să redescoperim bucuria, curiozitatea și entuziasmul așteptării.

De asemenea, miercuri, 27 aprilie, de la ora 19:00, va avea loc concertul Nicu Alifantis & Zan (Teatrul Tamási Áron, Preț bilet: 30/15 lei) și tot miercuri seara va avea loc premiera spectacolului „Lecţia” al trupei M Studio (preț bilet: 20 lei).

Pentru mai multe detalii, vizitați www.zilelesfantugheorghe.ro.